28 februarie 2010

Jellyfishing, jellyfishing!

Inca o zi in studioul de la cursul foto. Incercam sa pozam la lumina slaba de la apusul soarelui, fara alte surse externe. Modelul nostru este Cezar, care ar putea practica meseria asta in timpul liber, de fapt ar putea fi un excelent actor, dupa umila mea parere.






Ma intreb de ce atunci cand unele persoane intalnesc altele persoane care au aceleasi trasaturi de personalitate ca si ele, au imediat tendinta de a le dispretui? Cam alambicat exprimat, dar intelegeti voi ideea!

Cand am inceput cursul mi-am propus sa fac cate o poza in fiecare zi. Era provocarea mea, ca oriunde merg sa imi iau aparatul cu mine si sa pozez, chiar daca uneori nu eram inspirata. Bineinteles ca nu am reusit chiar in fiecare zi, imi este foarte incomod sa imi car zilnic geanta cu aparatul dupa mine la birou, mai ales ca pe langa ea imi mai car si geanta mea, plus un mic terorist si ghiozdanul aferent, pana la gradinita! Dar in timpul liber, eu si Nikon-ul meu suntem de nedespartit, deja incepe lumea sa se uite aiurea la mine si eu ma simt ca si tipa aia de isi cara butucul de copac dupa ea in Tween Peaks.


Pozele de pe jos sunt temele noastre de semestrul trecut. Iar in fundal Cezar incearca sa ne explice efectul Bokeh.


Nu imi plac oglinzile, dar pe aceasta o iubersc si planuiesc sa o rapesc in secret, intr-o noapte cand paznicul a adormit. Dupa cum se vede, e o oglinda care distorsioneaza un pic, adica slabeste si inalta, desi nici in realitate nu sunt prea departe de imaginea asta (eh, acum inalta chiar mi-ar place sa fiu...). Poza dorita e de fapt cea facuta de colega mea, ea incerca sa o pozeze pe Blanche-fotografa, pentru viitoarea ei expozitie. Dar cum se pare ca la mine a devenit un reflex gestul de a imi face o poza in fiecare suprafata reflectorizanta, decretez ca aceasta va fi my signature pose, asa ca puteti sa va mai asteptati si pe viitor la asemenea monstuozitati :-)

Asa, si asta este melodia care imi suna in cap de cel putin 2 saptamani..... cred ca doctoressa imi va da un tratament dupa dezvaluirea mea....

22 februarie 2010

A friend in tweed is a friend indeed

Asa, o sa trec rapid prin pozele de la ziua mea, ca si asa pentru mine ocazia in sine a meritat a fi comemorata, nu sarbatorita. Locatia, un alt club, specificul e cam acelasi (I see a pattern developing...).


Am fost un monument de seriozitate intr-o mare de prieteni zambareti!

Uneori merita sa cauti lumina de la capatul tunelului doar pentru persoana care o intretine.

Reteta speciala a prietenei mele A. Cred ca e magica, pentru ca m-a apucat si dansul in curand. Desi n-am renuntat la stilul meu retardat de a dansa cu mainile la spate, ca un pitic suparat.

Colegii mei fac misto de mine pentru ca in general refuz sa folosesc lumini suplimentare atunci cand fac poze, si prefer sa ma folosesc de cele existente. Flash-ul il folosesc doar cand tin neaparat sa fotografiez vreo persoana. Din cauza asta majoritatea pozelor mele sunt cam intunecate, dar ma reprezinta. Unele sunt si tremurate, dar ambiguitatea nu este un defect.

La poza asta ma chinuiam de mama focului sa prind reflectorul in prim plan, cand am fost abordata de o doamna care m-a rugat apasat sa nu o fotografiez, desi, dupa cum se vede, eu tinteam peretele. Am lamurit-o repede de scopul tentativelor mele. Acum sper doar sa nu fi fost cineva vestit :-) Desi ce persoana vestita ar veni tocmai in oraselul meu sa se distreze?

Yep, trebuie neaparat sa invat si eu miscarea asta...si rapid!

Na, ca l-am prins in final!

Am autocenzurat restul pozelor, ca iar ma cearta ma soeur ca pun poze cu mine in ipostaze care ma dezavantajeaza.

Dupa atata agitatie, am o singura problema: Nikon-ul meu nu se simte prea bine! Daca pana acum, atunci cand faceam poze, facea crrr crrr click, acum face crrr crrr click crrr!!! Oare de la ce o fi ultimul asta crrr?????


Gata cu atatea posturi vesele. Va promit ca urmatorul va fi mai sumbru.

19 februarie 2010

When in doubt, rubber out!

Sper ca aveti cateva minute libere si o punga mare de floricele de porumb, pentru ca asta va fi un post luuuung! Ma gandeam sa va arat cu se deruleaza un chef pe la noi, desi asta e o petrecere atipica (e miercuri, si a doua zi la 8 trebuia sa fim cu totii la birou, gata de munca!).

Am ajuns la locatie, un bar frumusel, specific Jazz and Blues.

Lumea se aduna incetisor, pe la 12 incepe sa vina artileria.


Domnul din imaginea, chitaristul Noris, ne-a intretinut pentru inceput. Surprinzator, pentru mine, a fost chiar bun si deja de la al doilea cantec lumea intrase in atmosfera rock'n'roll.


Na ca nu eram singura care poza in nestire :-) Numai ca ea era mult mai dotatat tehnic decat mine.

E adevarat, the camera does add on a few pounds! Arat cat o gogoasa, desi am doar 48 de kg :-(((

Intr-un club de genul asta, degeaba esti nefumator. Toata lumea fumeaza si ajungi sa inhalezi o groaza de nicotina in doar catvea minute.

Asa, acum incepe distractia! Obligatoriu, sarbatorita ne pune sa dam peste cap cate un shot. De la al doilea, lucrurile par mult mai interesante, stati pe faza!


Petrecaretii s-au incalzit, danseaza, toata lumea se stie cu toata lumea (in afara de mine, care nu cunosc pe nimeni, zici ca am fost la un party intr-un alt oras...)


Love is in the air! Cei doi m-au rugat in mod special sa le fac o poza. Daca cumva ajung sa imi citeasca blog-ul, sper sa le placa!

Cam prea multa dragoste in zona, pentru gustul meu...

Macar eu nu am combinat tequilla cu vin. Desi aia care au facut-o s-au simtit al naibii de bine! Oare stiu ei ceva ce eu nu stiu?


Dupa inca cateva shot-uri, parca nu mai sunt toti atat de prietenosi :-)


How classy! Singura oglinda mai de Doamne ajuta e in baie, asa ca oroarea asta trebuia sa vada lumina zilei.


Aoleo! Si eu care incercam sa o activez cu puterea mintii!

Cola-vodka sau Vodka-cola? Parca si luminile sunt mai ciudate.

Si ce e cu punctele astea verzi de peste tot?

Pamantul se invarte mai repede miercuri seara, e demonstrat stiintific, stiu eu! De aia sunt intr-o dunga pozele (ce, nu imi credeti explicatia? Sunt sigura ca am vazut ceva despre treaba asta pe Discovery! :-))

Si gravitatia e mai accentuata!

Asa, de obicei nu pun poze pe blog cu persoane carora nu le-am cerut permisiunea, dar asta e un caz special. Domnii astia doi s-au pozitionat in spatele meu si timp de vreo jumatate de ora mi-au facut poze cu telefoanele (eu sunt sigura ca de fapt imi pozau aparatul, in nici un caz decolteul!). Eu am fost insa intr-o dispozitie zen si i-am ignorat complet, desi imi venea sa le aplic vreo doua cu Nikon-ul meu... :-))) Pe bune ca nu mai inteleg barbatii din ziua de azi!

EDIT: Le-am scos pozele, ca mi-a trecut supararea :-))


Continuam de unde am lasat-o. Desi nu stiu daca mai e cazul, pentru ca....


Deja totul incepe sa se invarta...

Pana si globul asta e pe viteza supersonica.


Parca nici Noris nu se simte prea bine, uite ce tremura!


Si astia sunt cam albastrui, saracii...


Da cu OZN-urile astea ce e?


Si de cand e podeaua asa de aproape???????????


The end!


In realitate nu a fost chiar asa de palpitant, dar ne-am distrat grozav! Am dansat si am povestiti si am glumit, si, cel mai important, am plecat acasa toti treji si inca bine dispusi. Iar in seara asta repetir, ca e randul meu sa dau de baut!

Am totusi o concluzie de tras: Nikon-ul meu are puteri magice! E un adevarat magnet pentru oameni, e suficient sa te plimbi cu el in mana printr-o sala plina, ca automat te abordeaza o groaza de persoane :-) Dupa ce s-au prins prietenele mele de smecheria asta, mi l-au confiscat pentru restul serii si au plecat toate acasa cu buzunarele pline de biletele cu numere de telefon. Partea proasta e ca acum o sa ma cheme toata lumea la chefuri doar de dragul aparatului :-))))

16 februarie 2010

Such a perfect day!


Azi am avut o zi calma, dar care s-a terminat triumfal. Distractia a inceput cand am ajuns la dentist. Medicul meu este foarte organizat, de asta l-am si ales, de obicei nu trebuie sa astept mai mult de 5 minute pana sunt invitata in cabinet. Azi am asteptat.... o ora! Apoi, situatia mea s-a dovedit a fi destul de problematica, si a trebuit sa imi lucreze la 4 masele, doar la 2 cu anestezie, ca si asa depasisem norma. Exact cand era pe punctul de a incheia, mi-a sarit o plomba, ca din senin. Zambind printre dinti, dentistul imi repara grabit maseaua. In final, la plecare, imbracandu-ma nervos pentru a ma evapora din cabinet pe cat de repede posibil, mi-am agatat un cercel de haine, am tras cu draci de fularul care opunea rezistenta, si cercelul mi-a sarit in spatele canapelelor din sala de asteptare. Noroc cu un domn foarte dragut, care m-a ajutat sa trag mobila de la locul ei pana mi-am gasit bijuteria. Si, cireasa de pe tort, acasa am observat ca eram plina de sange, mi-am sfasiat un pic ureche, dar numai un picut :-)
Celei trei ceasuri rele de marti? Sau e si asta un talent pe care nu stiam ca il posed?

11 februarie 2010

The creature must die!







Elek traia intr-un oras mic pe care il ura. Il parcurgea doar ziua, caci noapte orasul il sufoca, siluetele alungite parea identice, o armata de monstri fara chip si fara minte. Nu ii placea noaptea de mic copil, pentru ca noaptea Fritz era mai puternic si mai rau. Fritz traia in mintea sa si nu il lasa sa faca nimic din ceea ce lui ii placea: ”Elek, nu te duce la petrecere!”, ”Elek nu bea paharul ala de vin!”, ”Elek, nu ii zambi colegei tale de banca!”. Il ura pe Fritz, fara el viata lui ar fi fost atat de frumoasa, ar fi calatorit in toata lumea fara sa se uite inapoi, ar fi inotat cu delfinii, ar fi zburat cu cocorii, ar fi dansat pana la epuizare, ar fi facut o mie de lucruri care ii treceau zilnic prin cap. Dar Fritz era mereu acolo si dadea dezaprobator din cap. De ce nu ii poate rezista? De ce il asculta mereu orbeste? In fiecare dimineata se trezeste cu acelasi gand, obsedant, dar din ce in ce mai clar si mai puternic: ”Fritz al meu trebuie sa moara!”

8 februarie 2010

Dishonour ends here!

Cele mai dragute lucruri care mi-au fost spuse in ultima luna:

- Te-ai apucat de cursuri foto? Da tu chiar ca ai prea mult timp liber! (daaa, chiar incep sa ma simt ca un parazit pe spatele societatii)

- Ai facut si tu 4 poze si acum te crezi artist! (nici nu esti frustrat, nu?)

- Te-ai apucat si tu acum la batranete de fotografiat! (nici tu nu esti frustrat, la cei +20 de ani fata de mine, tinerelule!)

-Sper sa fie ceva de capul pozelor alora, ca si asa nu ai dansat toata seara. (daca stiam ca un simplu aparat semi-profesionist ma va scapa de pseudo-dansul de la chefurile de final de an, mi-l luam din liceu)

-Tu si muzica ta de trei parale! (asta a fost chiar pe gratis si din senin, ca ascultam Muse, si a venit de la un tip care are ringtone la telefon cu Holly Dolly)