5 iulie 2010

It's not you, it's me!

Uite ca a venit si ziua asta, mult mai repede decat am crezut. Ziua in care ma mut, pe un alt domeniu, mai prietenos cu prietenii mei. Ma simt ca in fata unui iubit caruia trebuie sa ii explic de ce l-am lasat, cand el nu se astepta la gestul asta. Si e la fel de aiurea, mai ales ca mie imi place Blogger... E usor de folosit si nu imi rup degetele si neuronii cand postez. Dar ma duc intr-un loc mai vesel, printre prietenii mei :)

De azi ma gasiti aici:

http://blanche.cotcodacii.ro/

Mai am ceva de bibilit de el, dar petrecerea poate sa inceapa!



Prima bere o dau maestrului IT (se stie el), si virtual, si in realitate :P

2 iulie 2010

Into the pit again

Uite ca a venit momentul sa discut si despre ultima zi a festivalului, cea mai incarcata pentru mine, mai ales emotional. M-am infiintat inca de la prima trupa, si am avut noroc de o vreme superba! Nu a plouat, nu a fost nici prea cald, nici prea rece. Ceea ce m-a ajutat enorm, mai ales ca am stat 6 ore pana sa inceapa sa cante headlinerii....


Eram pregatita de lupta, dupa cum se vede! Si vopsita, ca indienii inainte de scalparea victimelor :))

De fapt el ne-a insemnat pe toti. Un neamt tare simpatic, venit singur in Romania pentru concertul Rammstein (de ce a venit el pana aici sa ii vada, cand ii poate vedea la el acasa mult mai des, asta nu am apucat sa il intreb...).


A fost prima data cand am vazut live prima trupa, Luna Amara, si au fost extrem de buni! Din pacate nu am facut prea multe poze, era momentul intalnirii cu o groaza de prieteni. Dar ii voi urmari de acum inainte.


Anathema a urmat, o trupa absolut superba! Muzica lor mi s-a parut frumoasa si pura, o insula de inocenta in marea de trupe metal de la festival. Daca vreodata aveti ocazia sa ii ascultati live, sa nu o ratati! Sunt sublimi! Si nu spun asta pentru ca erau extrem de prietenosi, si la trupele care au urmat au venit in public unde au dansat si au cantat de mama focului!


Si nici pentru ca au fost atat de draguti cand s-au pozat cu mine, he he.


Stone Sour au fost insa surpriza serii pentru majoritatea celor prezenti. Au degajat o forta si o energie incredibila!


Pe Alice in Chains i-am asteptat de ceva timp sa vina sa cante la noi, dar... live nu m-au impresionat. Poate din cauza nerabdarii de a-i auzi pe Rammstein, poate din cauza sonorizarii precare...


Un curcubeu sfios a aparut cu cateva minute inainte de show-ul incendiar al serii. Semn ca ne asteapta lucruri interesante.

Si nemtii si-au inceput show-ul!


Au cantat impecabil, fara nici cea mai mica scapare. Till a fost energic si sumbru, cu o voce puternica ce iti ingheta sangele in vine.


Efectele pirotehnice au parjolit aerul.

Din pacate locul meu nu a fost unul stralucit... Cu ocazia asta am aflat pe pielea mea cat de rau este sa fi scunda la un concert mare. Desi am topait la fel ca in seara precedenta, de data asta nu am mai vazut mare lucru. Si am fost nevoita sa ma mut in extrema drepta a scenei, de unde aveam o vizibilitate foarte buna, doar ca ma simteam un pic in afara evenimentelor...


Vestitul dus cu metal lichid al lui Till.


Toti au fost intr-o forma extraordinara. Nu au stat locului o secunda, s-au agitat, s-au invartit, au cantat pana la epuizare.

Iar cand nu cantau, scuipau flacari!


Exactitatea si perfectiunea cu care executau toate acordurile si miscarile era socanta. Cred ca doar nemtii pot produce ceva atat de complex intr-un mod care sa para extrem de facil pentru restul lumii.

Pe domnul asta l-am avut eu in fata tot concertul, si nu m-am suparat. S-a agitat si el ceva de groaza, la un moment dat canta si se rotea in cercuri, de atata adrenalina! Imi place extrem de mult sa urmaresc oameni care isi fac meseria cu o asemenea pasiune.


Cel mai dezbatut moment al serii, episodul in care Till se urca pe un tun in forma de penis si improasca spectatorii cu spuma. Unii prieteni de ai mei au fost un pic jigniti si atacati de gestul in sine, prea erotic pentru ei. Eu eram prea in dreapta scenei, si nu m-a atins spuma, asa ca nu a fost cazul sa ma simt lezata :)


Eh, desi nu am stat in centrul scenei, macar am stat la bariera :P

La final, au ingenunchiat in fata unui public care a meritat gestul pe deplin! Am fost foarte mandra de conationalii mei, au cantat, sarit si aplaudat tot concertul. Si au plecat acasa cu zambetul pe bune!

29 iunie 2010

Obey your master!

Ei uite ca m-am intors vie si nevatamata dupa lungi chinuri petrecute la festivalul Sonisphere! Glumesc, am fost in Rai trei zile si acum o sa umblu cu un zambet tamp pe fata cel putin o luna :) Cum am multe de povestit, o sa impart evenimentul in doua postari, sa fiu sigura ca nu va plictisesc prea mult.
Asa, am ajuns cu greu in Bucuresti dupa o saptamana in care am fost mai mult moarta decat vie. Nu ma puteam tine pe picioare, dar m-am umflat cu vitamine, am tras adanc aer in piept si am pasit cu curaj! Trenul meu a avut intarziere cel putin 2 ore, si eram la un pas de a-i pierde pe preferatii mei din prima seara, Volbeat. Au inceput sa cante la 5 minute dupa ce am trecut de bariera de paza :)



Au facut spectacol nordicii! In plus mai erau si frumusei nevoie mare, in ciuda tatuajelor si vocilor profunde. Daca ati vrut vreodata sa auziti cum suna Elvis pe ritmuri de metal, ascultati-i si nu o sa va para rau!


V-am zis eu ca nu e de aruncat domnul! Dar se uita cam chioras la berea aia, cred ca ii era si lui sete :)


Am inceput cu dreptul, adica cu o ploaie sanatoasa, rara dar persistenta. Moment bun de folosit pelerinele din dotare. Si de rupt, cum s-a intamplat cu a mea... Dar macar a fost roz si nu am trecut neobservata!


Tot mai multi nori... Si baietii de la Volbeat tot mai simpatici! La un moment dat solistul ne-a consolat cand a vazut ca stam in ploaie. Ne-a spus: Stiu ca e nasol, dar putea sa fie mai rau, eu puteam fi Bono, si noi toti U2 :))) Eh, trebuia sa fiti acolo sa ca radeti si voi la gluma asta.

A continuat cu Manowar si Accept, din pacate nu erau pe lista mea... Desi cei de la Manowar au fost o supriza extraordinara, la un moment data un component al trupei a luat microfonul si a tinut un discurs de 10 minute in limba romana! Impanat cu expresii de genul: ati stat neclintiti in spatiul carpato-danubiano-pontic, in fata contropitorilor! Pai 90% din spectatori nu ar fi putut spune asta fara sa se balbaie la ora respectiva! Nici eu...desi bausem doar apa!


Dovada ca am fost acolo! Inarmata cu sapcuta cu Rammstein, sa se stie din start pentru cine am venit :)


A doua seara a fost show-ul The big four. Care, din pacate, pentru mine, s-a rezumat doar la Metallica... Nu ca nu mi-ar place si ceilalti trei: Anthrax, Megadeth si Slayer, dar cand am dat cu ochii de James mi s-a resetat mintea si nu am mai vazut si auzit altceva! E fenomenal omul asta! Mie imi place Metallica de prin clasa a 4 a (e genetic, stati linistiti), dar live sunt ceva de proportii cataclismice! Tot timpul cat au cantat am avut impresia ca sunt singura in Romexpo si ca ei canta doar pentru mine... Si au mai si cantat piesele mele preferate!


Singura parte negativa a fost faptul ca nu am vazut mare branza... Am incercat sa ma strecor in primele randuri, dar oamenii erau deja infierbantati de la primele trupe, si cam aveau chef de scandal. In plus o fana mai infocata ne-a batut la cap vreo 10 minute incercand sa ne convinga sa votam cu un anumit partid la urmatoarele alegeri, si a terminat apoteotic, vomitand pe noi! Asa ca m-am mutat mai in spate, de unde am vazut asta:


Mda, nici ecranele alea mari nu le vedeam bine. Dar asta nu m-a oprit! Restul concertului l-am petrecut topaind sus-jos, si tot i-am vazut pana la urma.


Kirk era tare simpatic cu chitara lui cu Dracula!


James e un frumos, ce mai! Din partea mea primeste titlul de frumosul serii. Si mai are si lipici la public. Glumele sale sunt deja vestite, cand vede ca publicul se infierbanta, il intreaba: Va place? Rapunsul vine imediat: DA!!! Si el: Bine, atunci La revedere! Cum sa nu il iubesti?


Si au mai avut si focuri de artificii! Ce, numai Rammstein sa vina cu focul de acasa?


Asta micul a fost mortal! A stat pe umerii tatalui sau si a dat din cap tot concertul. Prevad ca asa o sa fie si teroristul meu :)


La final, marea de pahare aruncate pe jos. Dar acum nu condamn pe nimeni, pentru ca eu nu am vazut un singur cos de gunoi cat am stat pe acolo...


Asta nu am prins-o eu, din pacate...


Si acum niste poze adevarate, facute de un profesionist veritabil (Chapeau, Petru!)

http://www.rockxpress.ro/galerii/sonisphere/metallica.html



(V-am zis eu ca e frumos foc?)

Credit: www.rockxpress.ro

23 iunie 2010

They say: JUMP!

De mult timp imi era dor de o plimbare prin oras, cu camera in mana. Duminica am luat Nikon-ul in stanga si micul terorist in dreapta, si am plecat fara tinta prin cartier, sa facem poze si sa ne distram.

Nu numai eu am facut poze, si juniorul era inarmat corespunzator!


Vedeti? Data viitoare ii voi pune si film in aparat (eu ii pregatisem o sapuniera cu care mai face el poze, dar a preferat Canon-ul asta pe film, care era gol), sunt tare curioasa ce va iesi.

Melcii sunt preferatii lui. Ai mei, nu prea...


Oare toti copii au tendinta asta de a se juca cu ei? Pe asta mai mai ca nu mi l-a pus pe lentila obiectivului, sa fie sigur ca iese bine in poza :)


Nu a ratat nici crengile copacilor, ca doar ne tragem din maimute, nu? :P

Oricum, nimic nu i-a captat atentia suficient de mult timp, pana si-a adus aminte de activitatea sa preferata... saritul! Si a inceput distractia! A sarit si a sarit, si a sarit, si iar a sarit, tipand: "Mami, fa-mi poza!" Am fost senzatia zilei pentru pietonii din zona, mai aveam un pic si se adunau ca la urs. De aia am tot schimbat locatia!



Jump!


And jump!


Jump again!

Two times!

And here we go again!

19 iunie 2010

By myself, but never alone

De ce ai atat de multi prieteni? De ce nu vrei sa pleci din orasul asta mic? De ce nu iti place sa faci poze? De ce mergi la atat de multe piese de teatru? De ce nu mai glumesti si tu din cand in cand? De ce nu iti place rock-ul? De ce nu iti cumperi mai multi pantofi? De ce nu iti plac sitcomurile? De ce nu porti niciodata rosu? De ce nu iti place sa visezi cu ochii deschisi? De ce nu esti curioasa?
Acestea sunt intrebarile care nu mi-au fost adresate niciodata.


Cu ei imi voi petrece vinerea viitoare :)

9 iunie 2010

I'll turn you into me

Crezi ca iti vei trai viata de unul singur, in intuneric si in izolare...stiu.

Ai iesit in lume si ai incercat sa te imprietenesti cu animalele care o populeaza, dar acest lucru te-a umplut de confuzie si de umilinta. Asa ca te-ai impleticit pana acasa si nu ai mai asteptat sa se intample nimic. Dar rafinamentul solitar al camerei tale te-a aruncat inapoi pe strazi, iar acum esti disperat si cauti contactul uman.


Si apoi ma intalnesti pe mine si intregul tau univers se schimba. Deoarece toate cuvintele pe care ti le spun reprezinta tot ceea ce ai dorit tu vreodata sa auzi. Si renunti la scutul de aparare impotriva lumii, deoarece eu sunt perfecta din toate punctele de vedere. Pentru ca te fac sa te simti puternic. Te simti atat de norocos! Dar ego-ul iti obtureaza perceptia si nu te obosesti sa te intrebi de ce merg atat de bine lucrurile. Vrei sa stii de ce? Deoarece sunt o mincinoasa! Te voi distruge si te voi transforma in ceea ce sunt...


Ma voi ascunde in spatele unui zambet si a unor ochi intelegatori. Iti voi spune lucruri deja cunoscute, si imi vei raspunde: Ma identific atat de mult cu tine! Si in tot acest timp cand tu ai nevoie de mine, eu te voi seca de viata, inca nu te-ai prins? La inceput ma vei considera o pacoste, dar la final vei fi dependent de mine. Si nu ma vei uita niciodata... Vrei sa stii de ce?


Nu stiu de ce simt nevoia sa mint si sa iti cauzez atata durere. Poate e ceva dinauntrul meu, poate e ceva ce eu nu pot explica, dar incurc mereu lucrurile si te mint... Mint, mint... dar daca imi mai dai o sansa, jur ca nu te voi mai minti niciodata! Deoarece acum imi dau seama de puterea distrugatoare a unei minciuni. E mai puternica decat adevarul. Nu imi vine sa cred cat am putut sa te ranesc! Iti jur ca nu te voi mai minti niciodata! Te rog, mai da-mi doar o sansa, nu te voi mai minti niciodata! Jur ca nu o sa mai spun nici o minciuna! Ha ha ha ha ha ha! Fraierule!


Acum luati aceste cuvinte, traduceti-le in Engleza (de unde si provin, de fapt), schimbati genul, si va iesi ceea ce e mai jos. Melodia asta e una dintre preferatele mele, si una dintre putinele care mi se par noi si proaspete de fiecare data cand le ascult. Pentru ca rock-ul nu e poluare fonica.







6 iunie 2010

Wherever I may go

Raliul Muresului

Ca si fotograf in devenire, nu puteam rata evenimentul asta! Desi nu am habar de condus, masini, viteza. Dar era o ocazie unica pentru mine sa imi exersez talentul la fotografiat bolizi rapizi. Si era si o premiera pentru mine, nu am mai fotografiat niciodata masini in miscare.


Pentru inceput mi-am facut mana cu masinutele astea frumoase, parcate la milimetru, inainte de marea cursa.


La asta nu pot spune decat ca este albastra. Mda, la atat se rezuma cunostintele mele referitoare la masini... :)


He he, nu sunt chiar atat de milimetric aliniate, cum credeam initial.


Mai intr-o dunga asa, ca si viziunea mea.


Asta chiar habar nu am ce e....


Si au inceput! Eu mi-am gasit cu greu un loc, mai ales ca partile interesante ale circuitului erau ticsite de oameni. Nici nu m-am putut apropia de ele... Am gasit o portiune mai calma, unde am avut suficient loc sa prin masinile in cadru, desi actiunea nu era foarte spectaculoasa aici.




Dintre toate pozele facute, aceasta este favorita mea. In plus si masinuta roz e draguta :)


Asa aratau la final. Imi imaginez ce surpriza neplacuta a fost pentru bietele insecte, care zburau linistite prin zona :)


Cel mai fericit spectator! Si tinand cont de faptul ca pozele astea le-am facut doar cu o mana, cu cealalta tinandu-l pe el, eu zic ca m-am descurcat bine.

Si o melodie, in ton cu evenimentul: