Imi este inca foarte greu sa scriu ceva coerent despre concertul de sambata, pe care eu il asteptam de ani intregi! Ce pot eu sa spun acum despre un show care s-a derulat in fata ochilor mei ca o viziune psihedelica, 2 ore care au trecut intr-o singura clipire a ochilor. Si o tristete imensa la final, cand am realizat ca nu voi mai vedea in viata mea ceva asemanator, un alt show care sa se poata macar compara cu ce am vazut. As vrea sa descriu concertul printr-un singur cuvant: perfectiune! Dar nu pot, ”perfectiunea” este un cuvant mic, gri si sters fata de ce au facut cei 6 nemti.
Am avut un vis acum cateva luni, un vis nebunesc care ma surprindea. Insa sambata visul meu s-a transformat intr-o furnica dezorientata in fata realitatii, care luase forma unui tzunami de sunete, emotii si tunete.
Pozele sunt facute cu o sapuniera pe care o foloseam in facultate, si se vede... data viitoare nu voi mai face poze, voi fi cu ochii pironiti pe scena tot timpul.
Spectacolul lor pirotehnic este vestit deja, efectele sunt coplesitoare, completeaza perfect muzica, iar flacarile care tasnesc din toate partile scenei sunt atat de fierbinti incat le simteam cu usurinta si eu, desi aveam loc in tribune. Nu imi pot imagina cum este pentru ei, pe scena.
Till a fost magnific, implicat 200% in spectacol, fara ezitari, fara scapari, o voce puternica si subjuganta. Nici un derapaj, nici o greseala, neamt pana in varful sireturilor rosii!
Nici ceilalti nu s-au lasat mai prejos. Este hipnotizant sa ii vezi cat sunt de implicati in show-ul pe care il fac, desi acesta este repetitiv pana la epuizare. Toti cantau ca si cum o faceau pentru ultima data in viata lor, sareau, radeau, se invarteau, transpirau sub rafalele de flacari si articifii.
Singura mea nemultumire a fost ca in cele 2 ore nu stiam unde sa ma uit, la spectacol, la efecte, la public... Totul s-a derulat atat de impresionant incat mi-a fost incredibil de greu sa ii urmaresc pe toti, fiecare membru al formatiei era un spectacol in sine: Olli si Paul au dansat tot timpul si au ras, Richard s-a zbenguit si el si s-a invartit in cercuri ca un copil care a mancat prea multe dulciuri seara, Flake a facut vreo 20 de kilometri pe trademill-ul sau , Schneider a batut intr-un ritm frenetic la tobe, iar Till... Till e o forta a naturii, capabil sa isterizeze 20 000 de oameni cu o singura miscare a mainii sau clipire de ochi. E genul de om care ar putea mobiliza masele si ar putea porni un razboi de unul singur, pentru ca s-ar gasi zeci de mii de oameni sa il asculte orbeste.
Publicul belgradez merita un post separat. Au fost magnifici! Fapt remarcat pana si de cei de pe scena, care s-au declarat ulterior miscati de reactiile create. Arena in sine a fost impresionanta, ma tem ca vor mai trece ani buni pana sa avem si noi asa ceva. Organizarea, impecabila! S-a intrat lejer, desi eram o groaza de oameni, nu s-a asteptat nici o secunda. Am fost verificati si perchezitionati minutios in doar cateva clipe, si indreptati spre locurile noastre.
Totul a fost calm si randuit, pana ce au inceput sa cante Rammstein-ii, cand s-a dezlantuit iadul! Nu cred ca va puteti imagina mai mult de 20 000 de persoane, pe trei niveluri, in picioare (desi aveam loc pe scaun, nimeni nu a stat jos), cu mainile sus, sarind, cantand si urland la unison fara oprire, ca o armata de orci dezlantuiti. La un moment dat am avut impresia ca se va descentra pamantul din cauza vibratiilor cauzate de ritmurile sacadate pe care saream. Iar in unele momente tribunele cantau atat de tare incat ii acopereau pe cei de pe scena.
Vestitul inger de metal al lui Till, semn ca spectacolul e la final. Sublim si trist...
La final au ingenunchiat in fata publicului. Si am meritat din plin gestul lor! Pana si tantalaia de mine a sarit si urlat si cantat 2 ore, fara sa imi pese ca sunt singura romanca intr-o tribuna de sarbi surescitati.
Si daca experienta asta nu a fost destul de extrema pentru mine, ce a urmat a completat tabloul intr-un mod perfect: sarbatorirea evenimentului intr-un bar belgradez underground de heavy metal, unde am dansat 3 ore pe rock sarbesc!
Si nu pot sa ii uit pe noii prieteni extraordinari pe care i-am cunoscut acum, fani mult mai vechi si devotati decat mine, dar pe care sper sa ii revad cat de curand.
Si cateva filmulete de la concert, cu piesele mele preferate. Merita sa va sacrificati cateva minute si sa va uitati!
Postări
