Pe scurt, daca tot am discutat pe tema asta, am sa fac un top 10 al barbatilor care mie (subliniez asta cu trei liniute) mi se par frumosi. Nu neaparat talentati, destepti, carismatici sau bine imbracati, ci frumosi. Atat!

Locul 10. Johnatan Rhys Meyers.
Pentru ca are ceva care te face sa te uiti la el, desi nu esti convins daca iti place sau te irita pana la disperare.


Locul 9. Magnus Scheving
Pentru ca e un atlet desavarsit care ii invata pe copii sa manance sanatos si sa faca mult sport. Doar e Sportacus :)



Locul 8. Christian Bale
Pentru aerul misterios si elegant pe care il degaja.



Locul 7. Robbie Williams
Pentru ca a fost mereu un iepuras rebel.


Locul 6. Josh Holloway
Pentru ca sunt dependenta de Lost si pentru ca e un bad boy blond foarte reusit.


Locul 5. Brian Molko
Pentru ca este singurul barbat cu aspect androgin care imi place.


Locul 4. Matthew Fox
Pentru zambetul molipsitor si ochii sai revolver.


Locul 3. Collin Farrel
Pentru privirea diabolica si zambetul infantil.


Locul 2. Johnny Depp
Pentru ca este perfect!


Locul 1. Ewan McGregor
Pentru ochii ireali, zambetul ireal, parul ireal si corpul ireal. Si pentru ca toate astea se combina intr-un om care este ireal de frumos, dupa mine :)


Ok, acum puteti sa dati drumul comentariilor :) Am spus de la inceput ca acestea sunt parerile mele, si imi imaginez ca o groaza de lume nu va fi de acord cu ele. Dar tocmai de asta sunt personale si nu i le impun nimanui. Promit ca in curand o sa imi iau revansa, si voi face si topul femeilor care mie mi se par frumoase.

Si ma soeur ar trebui sa ma premieze, ca in topul asta nu a aparut nici un neamt de al meu, si nici vreun rocker nervos. Si nu l-am pus nici pe Hugh Jackman... ca prea il lauda restul lumii, si nu mai are nevoie si de pretuirea mea :P

Si o melodie care se potriveste cu atmosfera din postul asta:

De ceva timp tot incearca ma soeur sa ma faca sa imi largesc orizonturile muzicale. Si are dreptate, am ascultat Rammstein excluziv timp de cateva luni, era momentul sa ma uit si in jur putin.

Asa ca am inceput, strategic, sa ascult intai jazz. A fost foarte frumos, dar nu mi s-a lipit de suflet...



Am continuat cu chill out. Aici chiar mi-a placut, dar parca lipsea ceva, acel ceva care ma face sa ascult obsesiv cate o piesa zile intregi.


Coutry music, mult Kenny Rogers, dar m-a intristat foarte mult si am trecut repede la altceva.


Reggae! Eh, asta e mai pe sufletul meu, dar l-as fi apreciat mult mai mult daca as fi trait acolo unde se canta. Dar si asa, este preferatul meu, dupa rock, bineinteles!


Incet incet, se epuizau toate... Pana cand, in pregatirile mele pentru concertul AC/DC, am dat de el! Unicul si inegalabilul Phil Anselmo, fostul frontman de la Pantera (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc), si actualul de la Down.
In sfarsit am dat de un album de care nu m-am putut desparti zile intregi, si de o voce care da dependenta. Dar la partea asta cred ca ma soeur ii va regreta amarnic pe cei de la Rammstein :), care, in comparatie cu americanii mei, par de-a dreptul eleganti si sobri. Uite de ce:



Si asta e inca una dintre cele mai calme melodii de ale lor!

Eh, si daca solistul mai arata si asa... e clar!


Mai ales ca am apucat sa il vad si live!

Oricum, astept momentul in care o sa mi se sugereze sa nu imi mai ascult asa de mult noua descoperire, si voi trece mai departe, probabil la death metal :)))))

Acest post este totusi un pamflet, si trebuie tratat ca atare! Adevarul este ca noua mea feblete muzicala sunt ei:



Glumesc, glumesc!

Acum, pana sa sara familia cu camasa de forta, nu e adevarat ca tot Phil e mai bun? Mai ales ca acum s-a cumintit si a ajuns sa tina si prelegeri pe la facultati, in legatura cu pericolele consumului de droguri (desi ar trebui sa fie ilegal sa arate atat de bine la cei 42 de ani ai sai, dupa o viata de sex, drugs and rock n roll, toate duse la extrem) :



Na, gata cu gluma! Dragostea mea ramane Rammstein si numar zilele pana la venirea lor in tara!

Am fost si eu una dintre cele 60000 de persoane care au ales sa isi petreaca seara de duminica in vant si frig, doar ca sa ii auda si sa ii vada pe cei de la AC/DC. Dar nu am regretat! Mai ales ca am profitat de moment sa ma intalnesc si cu prietenii mei, confrati in admiratia noastra pentru o anumita formatie nemteasca (he he, stiti voi care!). A fost un week-end greu, multa lume, multa mancare, mult umblat peste tot. Si ce frumos a fost!

Asa, hai sa ma intorc la povestea mea.

Duminica pe la 5 deja eram in zona concertului. Pe la vreo 5 si jumatate am si reusit sa intram in perimetrul respectiv, dupa ce am trecut prin mai multe filtre ale fortelor de ordine. Mda, mi s-a confiscat o ciocolata cu ocazia asta. Smechera de mine, am crezut ca pot sa ii pacalesc si sa trec cu ea, dar au fost mai vigilenti decat ma asteptam.

Concertul AC/DC incepea doar la 9 seara, dar inainte au cantat Down si Iris. Acum pe Iris i-am vazut de mai multe ori, si nu m-am agitat pentru ei. Dar pe Down nu i-as fi ratat pentru nimic in lume.



Si au fost extrem de punctuali! La 6 deja cantau de mama focului, si eu inca nu apucasem sa ma apropii suficient de scena... Asa ca mi-am cerut scuze prietenei mele (care a preferat sa stea mai in spate), si am parasit-o. Mi-am facut loc cu coatele pana am ajuns intr-un loc unde sa il pot si eu vedea pe solist si nu am respirat vreo jumatate de ora! A fost superb!


Asta este punctul cel mai apropiat de scena, la care aveam acces cu biletul meu...

Asta nu e poza facuta de mine, evident. E doar asa ca sa va arat pentru ce m-am agitat atat sa ajung cat mai in fata :) Daca inca mai sunteti curiosi, faceti o cautare pe Google cu Phil Anselmo.


Asa, intre timp au cantat si cei de la Iris. Iar eu mi-am parasit locul si m-am dus in spate la gasca cu care venisem.


Chiar ca am stat in spate, dar era singurul loc in care incapeam toti si aveam ceva vizibilitate. La distanta asta nici aparatul meu nu a mai facut fata. Dar il iert, ca la Belgrad si-a facut treaba cu brio.


Si au inceput cei de la AC/DC show-ul! Au fost atat de profesionisti si de perfectionisti, si au cantat impecabil, incat chiar ca nu am cuvinte sa va explic cum a fost!

Timp de doua ore au cantat si au fugit pe scena non stop. Si asta la anii lor!


Efectele de scena au fost si ele grandioase.


Cei din tribuna VIP au fost dotati cu cornite de dracusor, care luminau intermitent.



Nu va pot explica in cuvinte cum arata imaginea asta in realitate. Sute de cornite rosii clipocind intr-una, in intuneric, avand in fundal Casa Poporului...


Copii, tineri, batrani, toti inarmati de lupta!



La final un show de artificii, sa stie tot orasul ca AC/DC au trecut pe aici!


Si dezastrul din urma...

A fost extrem de frumos show-ul, si mai ales prestatia lor. Daca vreodata aveti ocazia sa ii vedeti live, in acest moment al carierei lor, nu o ratati! Eu am uitat si de frig, si de vant, si de faptul ca am stat in picioare 6 ore cu niste dureri de spate oribile. Am uitat pana si de toxiinfectia alimentara mostenita de la o shaorma din zona, nu la fel de ucigasa insa ca cea consumata de unii dintre prietenii mei, care nu au fost asa de norocosi ca mine, si au patit-o mai rau...

Daca tot m-a bazait SLVC ca de ce m-am dus sa ii vad pe nemtii mei in concert, cand puteam sa ma duc la unitatea locala de pompieri (cica cu acelasi rezultat :)), am facut-o! De fapt au venit ei la noi, adica in centrul orasului, pentru inaugurarea achizitionarii unui numar destul de impresionant de autospeciale. Bucuria mea, am apucat sa fac o groaza de poze!

Si au inceput sa soseasca!





As vrea sa pot comenta mai multe pe marginea lor, dar nu ma pricep... Stiu doar ca sunt folosite la stingerea incendiilor, iar unele pentru descarcerare. Aici eu eram convinsa ca e o trapa de te lasa sa patrunzi intr-un spatiu similar cu cel al unei ambulante. Dupa prima tentativa de a deschide chestia asta, pompierul de serviciu mi-a explicat ca de fapt este un spatiu de depozitare a echipamentelor lor. He he, cred ca asa se distra in sinea lui de ignoranta mea :)

Asa, aliniate frumos! S-au miscat foarte repede, oragnizat, in 20 de minute erau toti in formatie de lupta.


Ce v-am zis!

Si mai de departe. Pentru poza asta m-am urcat intr-un turn mult prea inalt, am escaladat vreo 200 si ceva de trepte si am tremurat cu aparatul in mana pana am facut pozele. Da, am rau de inaltime... In plus imi si batea soarele din fata!


Ultimele pregatiri.


Am rezistat tentatiei de a ma urca pe scara :) Dar cred ca as fi facut niste poze tare interesante de acolo sus.



Rosul asta era superb! Rar am mai vazut asa o nunata frumoasa, vie si salbatica...


Asta e noul instrument la moda pe la noi, se numeste trombono-toba. M-am inscris la cursuri sa invat cum se canta la el:)



Fanfara, cuminti si organizati ca toata lumea.


Domnul acesta a fost preferatul meu! Ce mi-ar placea si mie sa am dexteritatea lui...

Data viitoare am de gand sa nu ratez parada militara de la 1 Decembrie! Just kidding!

Vineri avem cea de-a doua expozitie. Adica noi cei de la scoala de foto (asa cum imi place mie sa ii spun pe scurt). Tema principala este "culoare pe culoare", cu conditia sa fie vorba de aceeasi culoare, de nuante diferite. Cele doua poze selectate, in cazul meu, sunt cele de mai jos. Probabil ca expusa va fi numai cea cu mostruletul verde, pe numele lui adevarat Veriga Lipsa (nu eu i l-am dat, e dintr-un film de animatie :)).


Si pe aceasta, una dintre preferatele mele. A fost realizata dintr-un impuls de moment, intr-o seara oarecare, la intrarea in sala de curs.


Maine aranjam sala, si vineri va fi marea deschidere! Pozele saptamana viitoare!