Postări
Intr-o seara mi-am dat intalnire cu o prietena in clubul nostru preferat. Genul ala de club in care poti merge sa iti tragi sufletul dupa ce ai facut curatenia de primavara in tot apartamentul, fara ca sa fie nevoie sa te mai schimbi de hainele de casa.
Am ajuns la timp, sunt puctuala mereu. Ea nu. Nici dupa o ora. Devenise deja stanjenitor sa stau singura acolo. Am mai comandat ceva si ma prefaceam ca sunt ocupata cu Nikon-ul meu. Atunci l-am revazut. M-a salutat ca si cum ne despartisem de dimineata:
-Photogirl! Ce faci?
6 ani. Atat au trecut de cand ne-am vazut ultima oara.
-Crispin? Doamne, ce mai faci? Esti neschimbat!
Asta era adevarat. Si incredibil. Arata absolut la fel ca atunci cand ne intalneam pe scara exterioara a blocului nostru din New York, ca sa putem fuma, obositi , cate o tigara inainte de a merge fiecare la culcare. Avea aceeasi constitutie, nici un gram in plus sau in minus, nici un rid. Era atat de ireala aparitia lui acolo, in cealalta parte a lumii, cu zambetul lui impietrit, incat nu i-am pus nici o intrebare. Am povestit din nou, ca doi vechi prieteni, nimicuri (un pic de politica, un pic de muzica, noile mele poze..). La final, mi-am luat la revedere ca si cum urma sa ne intalnim a doua zi la birou, cu toate ca nu eram sigura ca o sa il mai vad vreodata.
-Photogirl, nu mai stiu cum sa ajung la hotelul meu. Ma ajuti?
Avea o camera alba, imensa, iar patul era acoperit de zeci de pernite, de toate formele. Am sarit in el ca intr-o piscina de copii, si ne-am vanat printre perne, apucandu-ne de ce prindeam si inecandu-ne de ras. Mi-a descheiat bluza intr-o secunda, exact cum o facea in noptile de pe scara.
-Mereu m-am intrebat cum reusesti? Cum de esti atat de rapid?
-Tine ochii deschisi de data asta si o sa vezi, mi-a raspuns razand.
L-am ascultat si l-am privit cum se misca cu incetinitorul, privindu-ma fix in ochi. Si-a ridicat incet mainile, si, cu fiecare miscare sacadata a lor, cate un rand de brate ii apareau in locul ramas gol, pana cand s-a transformat intr-un soi de Vishnu blond, mirosind a apa de mare. Bratele noi ii apareau de peste tot, de pe umeri, stern, pana si de pe abdomen. Ba chiar au inceput sa dea nastere, la randul lor, la mici perechi de aripi, grasute si roz. Devenise o sfera de maini frematatoare, care se multiplicau la fiecare unduire. Atunci am inchis ochii din nou!
-Photogirl! Ce faci?
6 ani. Atat au trecut de cand ne-am vazut ultima oara.
-Crispin? Doamne, ce mai faci? Esti neschimbat!
Asta era adevarat. Si incredibil. Arata absolut la fel ca atunci cand ne intalneam pe scara exterioara a blocului nostru din New York, ca sa putem fuma, obositi , cate o tigara inainte de a merge fiecare la culcare. Avea aceeasi constitutie, nici un gram in plus sau in minus, nici un rid. Era atat de ireala aparitia lui acolo, in cealalta parte a lumii, cu zambetul lui impietrit, incat nu i-am pus nici o intrebare. Am povestit din nou, ca doi vechi prieteni, nimicuri (un pic de politica, un pic de muzica, noile mele poze..). La final, mi-am luat la revedere ca si cum urma sa ne intalnim a doua zi la birou, cu toate ca nu eram sigura ca o sa il mai vad vreodata.
-Photogirl, nu mai stiu cum sa ajung la hotelul meu. Ma ajuti?
Avea o camera alba, imensa, iar patul era acoperit de zeci de pernite, de toate formele. Am sarit in el ca intr-o piscina de copii, si ne-am vanat printre perne, apucandu-ne de ce prindeam si inecandu-ne de ras. Mi-a descheiat bluza intr-o secunda, exact cum o facea in noptile de pe scara.
-Mereu m-am intrebat cum reusesti? Cum de esti atat de rapid?
-Tine ochii deschisi de data asta si o sa vezi, mi-a raspuns razand.
L-am ascultat si l-am privit cum se misca cu incetinitorul, privindu-ma fix in ochi. Si-a ridicat incet mainile, si, cu fiecare miscare sacadata a lor, cate un rand de brate ii apareau in locul ramas gol, pana cand s-a transformat intr-un soi de Vishnu blond, mirosind a apa de mare. Bratele noi ii apareau de peste tot, de pe umeri, stern, pana si de pe abdomen. Ba chiar au inceput sa dea nastere, la randul lor, la mici perechi de aripi, grasute si roz. Devenise o sfera de maini frematatoare, care se multiplicau la fiecare unduire. Atunci am inchis ochii din nou!
17 comentarii:
... şi ai adormit!
Fată, prea multă băutură seara... nţţ, nţţ!
=)) =)) =))
Psst, mai incet ca ne aud toti! Si nici macar n-am baut. Numai ca il loc de TicTac nu stiu cum am nimerit cutia cu somnifere, ca era prea intuneric :-))))
Stai tu linistita, ca de mult ti-am inlocuit somniferele cu placebo. :)
E bună iarba-n Romània ?
:)
O fi, eu stiu...? Da pe la tine cum e? :-)))
de toate felurile :)
Verde verde sau mai uscata? Dar, sa nu te superi pe mine, la cat de abatut te-am vazut in ultimul timp, cred ca nu mai creste nici o iarba pe al voi :-)
Mama ce'as vrea sa adorm si eu in astfel de conditii....Frumos tre' sa fi fost... huh, ma trec niste fiori :)
Georgi, pai data viitoare cand esti prin zona te invit la clubul meu preferat, mai stii ce o iesi dupa...? :-))))
Inca prea intuneric! Vreau luminaaaaaa!
Strigo
Vineeeeee! Da nu stiu cand, hehe :-)
Lasa ca urmatorul post o sa va arat la ce am mesterit zilele astea!
ce ? ce ? ce ? ceee ?
ceeeeeeeeeeee?
strigo
Asta seara stati pe faza! :-)
Parca ieri era "totodat"...
Eh, acum il am eu pe al meu...
Blanche, daca tot ne duci cu zaharelu', baga si tu o reteta ceva de genul "Belea a la Sefa" :))
Strigo
Trimiteți un comentariu